Dacă vrei să montezi o cutie de portbagaj pe mașină sau un suport de biciclete, trebuie să ții cont de anumite reguli obligatorii în 2025. Sunt situații în care aceste echipamente nu pot fi montate pe mașină sau e nevoie de autorizare RAR. Iar șoferii care nu respectă aceste reguli riscă o amendă semnificativă.
Montarea unei cutii de portbagaj pe plafonul mașinii nu este considerată o modificare structurală adusă vehiculului.
Acest accesoriu, în general, este prevăzut prin construcție de majoritatea producătorilor auto. Cutia de portbagaj este prinsă de două șine, care, la rândul lor, sunt ancorate de plafonul mașinii.
De asemenea, suportul de biciclete se poate monta pe plafonul mașinii sau în zona din spate a acesteia. Însă, fără a obtura vizibilitatea, numărul de înmatriculare sau sistemul de iluminare.
Chiar dacă montarea pe plafon nu necesită omologare, cutia de portbagaj trebuie să fie certificată. Această certificare va demonstra că modelul portbagajului corespunde vehiculului pe care va fi montat.
În plus, trebuie ca sistemul de prindere să fie pentru respectivul model de mașină. Este interzisă folosirea unor sisteme de prindere improvizate sau utilizarea unui portbagaj improvizat. Într-o astfel de situație, va fi necesară obținerea unei reomologări RAR, care să confirme că sistemul de transport bagaje este sigur, nu se desprinde și nu reprezintă un pericol pentru ocupanții mașinii sau alți participanți la trafic.
În ceea ce privește suportul de biciclete, acesta se montează, în general, în spatele mașinii, pe haion sau deasupra vehiculului, pe plafon.
Acest suport de biciclete poate fi folosit și la transportul altor echipamente sportive, precum schiurile, placa de snowboard sau cea de surf. Însă, autoritățile impun anumite limite.
„Se interzice conducătorului de autovehicul […] să transporte în și pe autoturism obiecte a căror lungime sau lățime depășește, împreună cu încărcătura, dimensiunile acestuia”, se arată în Art. 181 (6) din legea circulației.
Așadar, dacă este pusă în spatele mașinii, bicicleta nu trebuie să depășească lățimea vehiculului, luând în calcul și oglinzile laterale. Dar, atenție, nici lungimea acestuia! Și nici nu este legal ca bicicletele sau echipamentul de transport să acopere numărul de înmatriculare.
Iar în cazul celor care montează pe plafonul mașinii acest echipament, trebuie să fie atenți la regimul de înălțime. Sunt pasaje subterane și poduri pe unde nu pot trece vehicule mai înalte de 2.5-2.8 metri.
„Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni […] nerespectarea regulilor privind transportul persoanelor și al obiectelor în sau pe vehicule”, stabilește Art. 101 (13) din OUG 195/2002.
Ceea ce înseamnă o amendă contravențională cuprinsă între 1.215 lei și 1.620 lei.
În cazul vehiculelor mai mari, de exemplu, suportul de biciclete poate fi montat deasupra numărului de înmatriculare.
Dacă, însă, ai un autoturism, atunci trebuie să cumperi un dispozitiv omologat. Ceea ce înseamnă că acesta va dispune de spațiu de montare a plăcuței cu numărul de înmatriculare și va avea și elemente de iluminare sau reflectorizante.
Iar conducătorul auto poate solicita, de la Direcția Rutieră, o a 3-a plăcuță de înmatriculare, pentru acest suport de biciclete.
Dar, cel mai sigur este ca bicicletele să fie transportate în interiorul vehiculului. În felul acestea sunt și protejate și nici nu riscați o amendă.
Cel mai frecvent, mașinile ajung la RAR la prima înmatriculare în România, când sunt aduse din străinătate.
Acestea trebuie să obțină din partea RAR cartea de identitate (CIV), dovada efectuării ITP și Certificatul de Autenticitate.
Teoretic, o mașină înmatriculată deja în România poate să nu ajungă niciodată la RAR, dacă e într-o stare tehnică perfectă.
Dar, de exemplu, reomologarea RAR este obligatorie dacă:
Așadar, nu e necesară prezentarea la RAR dacă se montează un portbagaj pe plafon sau suport de biciclete omologate.
Folosirea unor echipamente neomologate sau care pot pune în pericol circulația pe drumul public duc la suspendarea dreptului de circulație. Astfel, pe lângă amendă, șoferul va avea și talonul auto reținut.